INECUÁȚIE, inecuații, s. f. Inegalitate între două expresii algebrice, care este valabilă numai pentru anumite valori date variabilelor. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. inéquation. Vezi definitia »

SPECTROMORFÍE, spectromorfii, s. f. „spectru” și „morphé”; 1. Concepție de analiză mobilă cu multiple aspecte de plurimorfism arhitectural. 2.(Muz.) Abordare analitică spectrală, ce pornește de la relevarea în sine, a bireferențialului de transcursivitate evaluantă -breșă / fluență, funcții / întreg-, explicitat prin investigări de natură relațională și procesuală, ale căror efecte morfice au ca rezultat un ansamblu de exprimări formale specifice unei aceleiași entități muzicale (ȚUȚUIANU, Teodor: Spectromorfii în partituri palestriniene și bachiene; Editura Vergiliu, București, 2005, pag. 10; ISBN 973-7600-05-3). Vezi definitia »

CENTÚRIE s. f. (în Roma antică) 1. unitate militară din o sută de soldați. 2. unitate politică și administrativă din o sută de cetățeni. (< lat. centuria, fr. centurie) Vezi definitia »

TAUMATURGÍE s. f. pretinsă putere de a face minuni; magie. (< fr. thaumaturgie) Vezi definitia »

SATURÁȚIE s. f. 1. stare a unui sistem fizico-chimic sau tehnic pentru care anumite mărimi au atins valoarea maximă; stare a unei soluții care conține cea mai mare cantitate posibilă dintr-un corp dizolvat în ea. ◊ stare a unui compus care nu mai conține valențe libere. 2. (fig.) satisfacere maximă a cuiva; (p. ext.) îmbuibare; sațietate (2). ♦ până la ~ = atât cât poate suporta cineva. (< fr. saturation, lat. saturatio) Vezi definitia »