TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme și dimensiuni diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă¹ (5). ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tavă (sau tava) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] – Din tc. tava. Cf. bg. tava. Vezi definitia »

IMPERMANÉNȚĂ s. f. lipsă de permanență. (< engl. impermanence) Vezi definitia »

VAGINÚLĂ s.f. Corolă a compozeelor, în formă de tub. [< fr. vaginule]. Vezi definitia »

pârcitúră, pârcitúri, s.f. (reg.) 1. pârcire. 2. miros caracteristic al țapilor în perioada împerecherii. 3. ființă, plantă rămasă nedezvoltată, pipernicită. Vezi definitia »

OXIBIÓZĂ s. f. (Biol.) Prezență a oxigenului într-un proces biochimic aerob. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Oxybiose, engl. oxybiosis. Vezi definitia »