răpí (răpésc, răpít), vb. – A lua cu sila, a duce, a fura. – Mr. arachiu, arăchire, arap, arăpire; megl. răpes, răpiri. Lat. rapῑre (Pușcariu 1434; REW 7049; Pascu, I, 37), cf. it. rapire, fr. ravir. – Der. răpitor, adj. (care răpește, fermecător); răpitură, s. f. (pradă); rapt, s. n., din fr. rapt. Vezi definitia »

PROȚOPÍ vb. IV. v. proțăpi. Vezi definitia »

a se lipi (de cineva) ca cocoșatul de gard expr. a eșua, a da greș. Vezi definitia »

hutupí, hutupésc, vb. IV (reg.) 1. a mânca cu lăcomie (și urât); a înfuleca, a huzdopa, a hălpăcăi. 2. a îmbrânci. Vezi definitia »

topí (-pésc, -ít), vb. – 1. A trece din stare solidă în stare lichidă. – 2. A turna un metal. – 3. A dizolva. – 4. A pune în apă inul sau cînepa pentru a le macera. – 5. A distruge, a anihila, a desface. – 6. A consuma, a risipi, a irosi. – 7. A dispărea. – 8. (Arg.) A-și lua tălpășița, a o șterge. – Mr. tuchescu, tuchire, megl. tupés, tupiri. Sl. topiti „a încălzi” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 417; Conev 76), cf. pol. topić, rus. topitĭ. – Der. topenie, s. f. (dezastru, catastrofă); topilă, s. f. (bazin de topire, baltă pentru in sau cînepă); topitor, adj. (care topește, care toarnă metal); topitură, s. f. (topire; turnare; mîncare de jumări cu ceapă); topliță, s. f. (băltoacă, topilă; izvor de apă minerală caldă); din sl. toplica; topitoare, s. f. (topilă; creuzet); topitorie, s. f. (atelier de topit metale); toplotă, s. f. (înv., apă caldă), sec. XVII, din sl. toplota (Tiktin). Vezi definitia »