piáță (piéțe), s. f. – 1. Scuar. – 2. Tîrg. – Mr. piață. It. piazza, parțial prin ngr. πιάτζα (Iordan, Dift., 145), cf. sb., cr. pijaca, mag. piac (REW 6583). Vezi definitia »

TERILÉNĂ s. f. Fibră textilă poliesterică obținută din polimer sintetic. [Var.: terilén s. n.] – Din fr. térylène. Vezi definitia »

zecimálă s. f., g.-d. art. zecimálei; pl. zecimále Vezi definitia »

MIOMATÓZĂ s. f. maladie caracterizată prin formarea de mioame. (< fr. myomatose) Vezi definitia »

LÁBĂ, labe, s. f. 1. Parte a piciorului de la gleznă în jos la animalele patrupede și la om; partea piciorului pe care calcă păsările (palmipede); p. gener. picior (al unor animale). ◊ Compuse: laba-mâței = a) ciupercă comestibilă de culoare albă, care crește prin pădurile umbroase și umede (Clavaria coralloides); b) ciupercă comestibilă mare cu tulpina albă, groasă și cărnoasă; creasta-cocoșului (Clavaria flava); laba-ursului = a) nume dat mai multor specii de ciuperci de pădure (Clavaria); b) crucea-pământului; laba-gâștei = a) mică plantă erbacee cu flori roșii-purpurii (Geranium dissectum); b) ridurile formate în jurul ochilor (la persoanele în vârstă); c) (fam.) scris dezordonat, urât. ♦ (Mar.) Labă-de-pisică = încrețitură abia vizibilă a apei mării, semn al unui început de vânt. 2. (Fam. și depr.) Mână. ◊ Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a înhăța (pe cineva sau pe ceva). A-i încăpea (sau a-i cădea) în labă = a ajunge la mâna sau la discreția cuiva. – Din magh. láb. Vezi definitia »