CONFIRMÁ vb. tr. 1. a întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații; a adeveri. 2. (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil. ◊ a întări prin aprobare (un mandat de arestare). 3. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație. 4. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmației. (< fr. confirmer, lat. confirmare) Vezi definitia »

MACAMÁ s.f. (Lit.) Specie literară arabă asemănătoare nuvelei, în care se folosește proza ritmată. [< germ. Makame]. Vezi definitia »

SEMA-/SEMASIO-, -SEMÍE elem. „semn”, „sens, înțeles, semnificație”. (< fr. séma-, sémasio-, -sémie, cf. gr. sema, semasia) Vezi definitia »

Bráhma² (zeu) s. propriu m. Vezi definitia »

chemá (chém, chemát), vb. – 1. A striga. – 2. A implora, a solicita. – 3. A invite, a pofti. – 4. A cita, a convoca. – 5. A evoca, a-și aminti. – 6. A numi, a angaja, a recruta, a încorpora. 7. A conduce, a îndrepta. – 8. (Pasiv) A avea misiunea sau vocația de a face ceva, a fi născut pentru ceva. – 9. (Refl.) A se numi. – 10. A trece drept, a avea reputația de. 11. (Refl., impers.) A se zice, a se socoti. – Mr. (a)cl’em, cl’imare, megl., istr. cl’em. Lat. clamāre (Diez, I, 124; Pușcariu 353; Candrea-Dens., 329; REW 1961; DAR); cf. it. chiamare, prov., cat. clamar, v. fr. clamer, sp. llamar, port. chamar. Pentru evoluția lui a › e, cf. Densusianu, GS, II, 391 și III, 451; și Pușcariu, Dacor., V, 790. – Der. chemare, s. f. (acțiunea de a chema; apel; invitație; convocare; vocație, misiune); chemător, adj. (care cheamă, care invită; frapant); chemător, s. m. (la nunțile populare, persoană care organizează petrecerea); nechemat, adj. (care nu are vocație, inapt); rechema, vb. (a revoca un diplomat în funcție), pe baza fr. rappeler. Vezi definitia »