COLIBACILÓZĂ, colibaciloze, s. f. Boală infecțioasă provocată de tipuri patogene de colibacili care invadează organismul uman și care se manifestă prin simptome generale (diaree, febră, lipsă de poftă de mâncare etc.) și locale, mai ales renale. – Din fr. colibacillose. Vezi definitia »

BÁNTĂ s.f. v. bandă². Vezi definitia »

GÁURĂ, găuri, s. f. Scobitură, adâncitură, spărtură ivită de la sine sau anume făcută într-un corp, într-un material, în pământ etc.; cavitate, bortă. ◊ Gaura cheii = orificiu prin care se bagă cheia în broască. ◊ Expr. Gaură de șarpe = loc ferit care servește cuiva ca ascunzătoare. (Pop.) Doar nu s-o face gaură-n cer = nu va fi o pagubă prea mare. (Astron.) Gaură neagră = relicvă de dimensiuni reduse a unei stele masive, formată prin prăbușire gravitațională, caracterizată prin densitate foarte mare și forță de atracție uriașă și absorbantă. [Pr.: ga-u-] – Lat. *gavula (< cavus). Vezi definitia »

túfă (-fe), s. f. – 1. Arbust, grup de lăstari. – 2. Mărăciniș, tufiș de mure, hățiș. – 3. Alun. – 4. Plantă (Quercus pubescens). – 5. Nimic, absență, lipsă de. – Mr. tufă, megl. tufcă. Lat. tufa, cf. ngr. τύφη (Pușcariu 1769; Philippide, II, 656; REW 8973), v. germ. thûfas (Pușcariu, Lr., 273); cf. alb. tufë, ngr. τοῦφα (ar putea proveni din rom.), sard. tuvu, fr. touffe. Legătura dintre alb. și gotic (Jokl, Festchrift 57 Versamml. dt. Philologen, 1929) este extrem de improbabilâ. Ultimul sens nu este clar; și explicația lui Tiktin, bazată pe gr. τῦφος, cf. it. tuf(f)o, sp. tufo, pare insuficientă. Poate este o reducere a lui tuflă, cf. tufli. Der. stuf, s. n. (trestie, Phragmites communis; mănunchi, smoc, hățiș, mărăciniș; încîlcitură, claie, păr dezordonat), cu s- expresiv (după Cihac, II, 378, din sl. žukŭ „pipirig”, după Roesler 566, din gr. τύφη; după Candrea, din același cuvînt gr. contaminat cu lat. stypa); tufan, s. m. (plante, Quercus pubescens, Q. pedunculata; trunchi, par); (s)tufar, s. m. (arbust; mărăciniș); tufănică (var. tufănea), s. f. (crizantemă, Chrysanthemum indicum; C. sinense); tufărie, s. f. (trestiiș; claie de păr; hălăciugă); tufăriș, s. n. (pădurice, desiș); stufăriș, s. n. (trestiiș); (s)tufiș, s. n. (mărăciniș, hățiș); (s)tufos, adj. (foios, des; încîlcit); stufui, vb. (a pune lese la); întufoșa, vb. refl. (a crește ramurile, a se dezvolta un copas sau un arbust). – Din rom. pare să provină ngr. τοῦφα (Murnu 44; după Meyer, Neugr. St., IV, 66, din lat.), bg. tufa (Romanski 130; Capidan, Raporturile, 213), și poate alb. tufë. Vezi definitia »

NEGHÍNĂ, neghine, s. f. Plantă erbacee cu tulpina și cu frunzele păroase, cu flori roșii-purpurii, cu sămânța măruntă, de culoare neagră, răspândită mai ales în culturile de grâu; năgară (Agrostemma githago); p. restr. sămânța acestei plante care, măcinată împreună cu grâul, dă făinii un gust neplăcut și toxicitate. ◊ Expr. A alege neghina din grâu (sau grâul din neghină) = a despărți ceea ce este bun de ceea ce este rău. A semăna neghină = a produce discordie, ceartă. ♦ Fig. Ceea ce este rău, vătămător, primejdios; ceea ce trebuie înlăturat. [Pl. și: neghíni] – Et. nec. Vezi definitia »