STÚPĂ¹ s. f. Nume dat firelor de cânepă rămase între dinții daracului după scoaterea fuiorului. ♦ Câlți de cânepă sau de bumbac cu care se curăță uneltele, mașinile etc. ♦ Dop de câlți, de cârpe sau de hârtie care se pune în pușcă sau în cartuș deasupra pulberii ori alicelor; fuituială. – Lat. stuppa. Vezi definitia »

zavéră (înv.) s. f., g.-d. art. zavérei; pl. zavére Vezi definitia »

bucată, bucate s. f. (deț.) lovitură cu pumnul. Vezi definitia »

CUSĂTÚRĂ, cusături, s. f. 1. Cusut. ♦ Faptul de a coase între ele marginile unei plăgi, după o intervenție chirurgicală. 2. Locul unde se îmbină, prin cusut, două bucăți de stofă, de pânză etc.; ața cu care s-a cusut. ♦ Linie de asamblare, prin nituire sau prin sudare, a două plăci sau piese metalice. ♦ Loc unde s-a efectuat o cusătură (1), după o intervenție chirurgicală. 3. Felul cum este cusut ceva, modelul, punctul cu care se coase; p. ext. ornamentele cusute pe o pânză, pe o stofă etc. 4. Lucru la care coase cineva. [Var.: (reg.) cusutúră s. f.] – Cusut + suf. -ură. Vezi definitia »

vrájbă (-ắjbi), s. f. – Discordie, dușmănie, ură, conflict, gîlceavă. – Var. vrajmă. Sl. vražĭda (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 464; Tiktin; Conev 99), pentru schimbul de suf., cf. ceh. vražba, pol. wrožba. – Der. (în)vrăjbi, vb. (a dușmăni); (în)vrăjbitor, adj. (instigator, ațîțător); vrăjbie, s. f. (discordie; răzbunare), înv.; vrăjmaș, s. m. (dușman; adj., ostil), de la var. (după Tiktin, în loc de *vrăjbnaș; după Candrea, în loc de *vrajbăn ‹ sl. vražĭdĭbĭnŭ); vrăjmășesc, adj. (ostil); vrăjmășește, adv. (dușmănește, cu ostilitate); vrăjmăși (var. învrăjmăși, înv. vrăjmășui), vb. (a dușmăni, a face gîlceavă); vrăjmășie, s. f. (dușmănie). Vezi definitia »