BALTÁG, baltage, s. n. 1. Topor mic și ușor, cu coadă lungă, întrebuințat ca armă. ♦ (Înv. și arh.) Topor cu două tăișuri și cu coadă lungă. 2. Măciucă; ghioagă. ♦ Fig. Lovitură de baltag. [Pl. și: baltaguri. – Var.: (reg.) baltác s. n.] – Tc. balta. Vezi definitia »

supșág, supșáguri, s.n. (reg.) obicei. Vezi definitia »

hădărág (hădărági), s. m. – 1. Lemn scurt la îmblăciu. – 2. Par de care se fixează năvodul. – 3. Piesă de lemn sprijinită pe pietre de moară. – 4. Băț în general. – Var. (Mold.) hadarag. Mag. hadaró „îmblăciu” (Cihac, II, 503; DAR; Gáldi, Dict., 91; Bitay, cf. Dacor., VII, 406), dar cf. hodorog. – Der. hodorog (var. hodorob), s. n. (năvod). Vezi definitia »

deság (desági), s. m. – Traistă de formă specială, alcătuită din doi saci de pînză egali, care se poartă în echilibru, agățați de umăr. – Var. desagă. Mr. disagă, tisagă, megl. disagă, istr. bisagă. Ngr. δισάϰϰι sau δισάϰϰιον, format ca lat. bisaccium (Tiktin; Candrea; Pascu, II, 32; Scriban) și probabil încrucișat cu ngr. σάγη „bagaj”; cf. bg. disagi, bisagi (după Cihac, II, 94 și Conev 65, rom. ar proveni din bg.), it. bisacce (› istr.), fr. besace. – Der. desăgar, s. m. (călugăr care caută mîncarea și o transportă în desagă; călugăr cerșetor; cerșetor); desăgăriță, s. f. (călugăriță care aduce mîncare la mănăstire); desăgi, vb. (a încărca prea mult, a împovăra; a deșela). Vezi definitia »

REICHSTAG [RÁIHS-TAG] s. n. parlament german între 1867 și 1947. (< germ. Reichstag) Vezi definitia »