NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în mici cantități. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. Vezi definitia »

IREMUNERÁBIL, -Ă adj. Care nu poate fi remunerat, recompensat. [Cf. fr. irrémunérable]. Vezi definitia »

DEPLORÁBIL, -Ă adj. vrednic de plâns, de compătimit; jalnic, lamentabil. (< fr. déplorable) Vezi definitia »

DESTRUCTÍBIL, -Ă adj. Care poate fi distrus. [Var. distructibil, -ă adj. / cf. fr. destructible, it. distructibile]. Vezi definitia »

BIOCOMBUSTÍBIL s. m. combustibil de origine organică. (< bio- + combustibil) Vezi definitia »