VORNICÉL, vornicei, s. m. 1. Slujbaș subaltern al vornicului (1), însărcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin județe și sate. 2. (Înv.) Vornic (2). 3. Flăcău însărcinat cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești, cu conducerea alaiului nunții, cu anunțarea darurilor și cu rostirea orației de nuntă; vornic (3). – Vornic + suf. -el. Vezi definitia »

CRÍGHEL, crighele, s. n. (Germanism) Halbă. – Din germ. Krügel. Vezi definitia »

PURCÉL, purcei, s. m. Puiul (de sex masculin al) scroafei, de obicei până la înțărcare; p. gener. porc tânăr. ◊ Expr. (Fam.) Cu cățel, cu purcel = cu tot ce are, cu tot avutul. – Lat. porcellus. Vezi definitia »

ZĂBUNÉL, zăbunele, s. n. Zăbunaș. – Zăbun + suf. -el. Vezi definitia »

clocoțél, clocoțéi, s.m. (reg.) 1. plantă ierboasă care crește prin pășuni și păduri; mărgea, rutișor. 2. plantă ierboasă care crește prin locuri joase, umede; curpen scurt, dosnică vânătă, îndărătnică, luminoasă, mărgea. Vezi definitia »