APOZÍȚIE s. f. 1. atribut substantival, pronominal sau numeral, de obicei în cazul nominativ. ◊ orice construcție sintactică de tip apozițional. 2. (biol.) creștere în grosime a membrelor celulare prin depunerea succesivă a straturilor noi. (< fr. apposition, lat. appositio) Vezi definitia »

IOBĂGÍE s. f. Sistem de relații bazat pe proprietatea stăpânului feudal asupra pământului și pe dependența personală a țăranului față de stăpânul feudal; starea iobagului; șerbie, rumânie, vecinătate. – Iobag + suf. -ie. Vezi definitia »

RADIODEFECTOSCOPÍE [< fr.] s.f. Metodă de control nedistructiv bazată pe deosebirea condițiilor de propagare (absorbție) a radioundelor din gama de unde centimetrice și milimetrice în diferite medii (în principal, în dielectrici); se folosește pentru depistarea defectelor superficiale, măsurarea grosimii acoperirilor de dielectrici, controlul calității și dimensiunii foilor, sârmelor, barelor metalice în procesul de fabricație. Sursa: Dicționar Enciclopedic, vol. VI, R-Ș, 2006. Vezi definitia »

ANALEPSÍE s.f. (Med.) Refacere a forțelor după o boală; împuternicire, înzdrăvenire. [Gen. -iei. / < fr. analepsie, cf. gr. analepsis]. Vezi definitia »

apoplexíe (apoplexíi), s. f. – Atac cerebral, dambla. Ngr. ἀποπληξία (sec. XVII) și mai tîrziu din fr. apoplexie. – Der. (din fr.) apoplectic, adj. Vezi definitia »