șiștoácă, șiștoáce, s.f. (reg.) 1. vale îngustă și puțin adâncă, în pantă; jgheab, văiugă. 2. cădere de apă. 3. (despre plutărit) poartă principală a stăvilarului prin care ies buștenii și plutele. Vezi definitia »

păioágă s.f. (reg.) s.f. (reg.) fân păios. Vezi definitia »

ȚÚȘCĂ¹, țuști, s. f. 1. (Și în sintagma oaie țușcă) Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană. 2. Basma răsucită și înnodată la unul din capete, folosită la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși. – Et. nec. Vezi definitia »

strujitúră, strujitúri, s.f. 1. (pop.; la pl.) așchie de lemn; talaș, geluitură; așchie de lemn, șpan. 2. (înv.) material erodat și cărat de o apă curgătoare. 3. (înv.) obiect cioplit, strunjit. Vezi definitia »

GLÓTĂ, glote, s. f. Porțiunea cea mai îngustă a laringelui, cuprinsă între cele două coarde vocale. – Din fr. glotte. Vezi definitia »