hálbe s.f. pl. (reg.) rămășiță de mâncare; lături. Vezi definitia »

haralíbe s.f. pl. (reg.) picioare, gaibe, gionate. Vezi definitia »

PLÉBE s. f. 1. (în Roma antică) pătură socială lipsită de drepturi sau cu drepturi limitate. 2. (în evul mediu) pătura cea mai săracă a populației orășenești; (p. ext.) populație asuprită, exploatată; poporul de jos, gloată. ◊ (peior.) categorie de oameni declasați; drojdia societății. (< fr. plèbe, lat. plebs) Vezi definitia »

BEBÉ s. m. Copil în primele luni sau în primii ani ai vieții. [Acc. și: bébe] – Din fr. bébé. Vezi definitia »

cóbe (cóbe), s. f. – 1. Pasăre pe care fantezia populară o consideră de rău augur: bufniță, huhurez, corb, cuc etc. – 2. Rău augur, semn rău, piază rea, indiciu al unei nenorociri. – 3. Boală a găinilor, țîfnă. – 4. Pasăre care suferă de această boală. – Var. cobie, coabă. Mr. cobă. Sl. cobĭ „augur” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 294; Cihac, II, 65; Meyer 193; DAR); cf. bg. koba, sb. kob(a), cek. kob. – Der. cobăi (var. gobăi), vb. (a țipa păsările de noapte; a scoate strigăte lugubre); cobăit, s. n. (țipăt de pasăre de noapte); cobăit, adj. (care suferă de cobe); cobaie, s. f. (găină; pasăre), folosit cu nuanță depreciativă, cf. boală; cobăț, s. m. (uliu, Astur palumbarius, Astur nisus), cf. sb. kobac, rut. kobecĭ; cobar, adj. (care crede cu ușurință în semne rele, pesimist); cobi, vb. (a prevesti, a anunța nenorociri, a fi de rău augur; a plînge cu strigăte lugubre; a țipa găina bolnavă, prevestind nenorociri), cf. bg. kobjă, sb. kobiti, mr. cubire; cobit, s. n. (rău augur, piază rea); cobeală, s. f. (rău augur, piază rea); cobitor, adj. (de rău augur). Probabil din aceeași familie face parte cobie, s. f. (coccis; tîrtiță, noadă), poate datorită folosirii acesteia, cf. iadeș (după DAR, în legătură cu sb. kobila „noadă”). Vezi definitia »