apexián, -ă adj. Referitor la extremitatea unui organ anatomic conic. (< fr. apexien) Vezi definitia »

AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Australiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Australiei sau populației ei, privitor la Australia sau la populația ei. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien. Vezi definitia »

IALOMIȚEÁN, -Ă, ialomițeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în județul Ialomița. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din județul Ialomița. – Ialomița (n. pr.) + suf. -ean. Vezi definitia »

răcán (răcáni), s. m. – 1. Brotac. – 2. Recrut. Origine incertă, dar sigur expresivă. După Spitzer, Dacor., IV, 668, de la o rădăcină *rac de origine onomatopeică ca orac în orăcăi. Această explicație se potrivește pentru primul sens; dar al doilea pare că presupune în sursa expresivă un al doilea sens, de „grosolănie, obiect necizelat”, care apare și în unele cuvinte înrudite, dintre cele ce urmează. Der. de la un lat. raccanus, din raccāre „a răcni” (Pușcariu, Dacor., III, 687-9; REW 7019; Candrea), cf. it. raganello „brotac”, sau din rac „cancer” (Scriban) este îndoielnică. Cf. it. rácano „șopîrlă”, racola „broască”, cuvinte tot expresive (Prati, 808). Der. răcănel (var. Bucov. răcăteț, racateț, Trans. racachici), s. m. (brotac): rachet, s. n. (cîntecul broaștei); răchițel, s. m. (Maram., brotac); răcădui, vb. (Mold., a se răsti la cineva), pe care Tiktin și Candrea îl leagă în mod greșit de răgădui; răgălie (var. răgățină, răgățînă), s. f. (îngrămădire de lemne, bușteni etc., tufă noduroasă), var. probabil prin contaminare cu rădăcină (după Tiktin din sl. rogŭ „corn”); radină (var. ratină), s. f. (Olt., tufă), cu același schimb din răgace › rădașcă; rătăcană (var. rătăcanie), s. f. (Mold., mărăciniș urît), cu metateză; rătăcănos, adj. (Mold., neregulat); rancote, s. f. pl. (Olt., Trans., rămuriș, crengi), de la aceeași rădăcină expresivă, cu infixul nazal; rascote, s. f. pl. (rămuriș), var. cuvîntului anterior; răscoage, s. f. (răchițică, Epilobium angustifolium). Cf. rătăci. Vezi definitia »

gherán, gheráne, s.n. (reg., înv.) mânerul cleștelui de dogar. Vezi definitia »