tipíc (-ce), s. n. – 1. Ritual. – 2. Formular. – 3. Regulă, normă, formă stabilită. – Mr. tipicó. Ngr. τυπιϰόν, cf. sl. tipikŭ (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 142). – Der. tipicar, adj. (formalist, maniac); tipicărie, s. f. (manie); tipicale, s. f. (ore liturgice așezate între șase și nouă), din gr. τυπιϰά; tipicui, vb. (a prescrie, a prevedea). Vezi definitia »

ÚRIC adj.m. Acid uric = acid organic care se găsește în urină și în sânge, fiind rezultat din arderea proteinelor. [< fr. urique]. Vezi definitia »

ENCOMIÁSTIC, -Ă, encomiastici, -ce, adj. Cu caracter laudativ, elogios, [Pr.: -mi-ás-] – Din encomion. Vezi definitia »

SEISMOMÉTRIC, -Ă, seismometrici, -ce, adj. De seismometrie. [Pr.: se-is-] – Din fr. séismométrique, engl. seismometric. Vezi definitia »

IHTIÓZIC, -Ă, ihtiozici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Persoană) care suferă de ihtioză. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ichtyosique. Vezi definitia »