pítă (píte), s. f. – Pîine; slujbă. – Mr., megl. pită. Mgr. πίτα cf. tc. pite (Miklosich, Et. Wb., 248a; Loebel 77; Lokotsch 1654), alb. pitë (Meyer, Alb. St., IV, 97), bg. pita (Conev 86), sb. pita (Vasmer, Gr., 117), iud. sp. pita, calabr. pitta „pîine” (REW 6546; Rohlfs, EWUG, 1714), mag. pita. – Der. pitan (var. chitan), s. m. (Mold., pîine de casă; înv., pîine proastă); pitar, s. m. (Banat, brutar; boier, membru al Divanului, însărcinat cu brutăria Palatului și cu intendența armatei, mai tîrziu și cu trăsurile domnului), cf. sl. pitari, care pare a proveni din rom.; pitărie, s. f. (Banat și Trans., brutărie; slujba de pitar); pităreasă, s. f. (nevastă de pitar; brutăriță); pitușcă, s. f. (pîinișoară); pitoancă, s. f. (ciupercă, Boletus granulatus), cf. Iordan, Dift., 215 și Pascu, Suf., 271. – Din rom. provine ngr. πιτάρις (Meyer, Neugr. St., II, 77). Vezi definitia »

poántă (poánte), s. f. – Vorbă de duh, glumă rafinată. Fr. pointe. Cf. pont. Vezi definitia »

spencúță, spencúțe, s.f. (reg.) coș mic, folosit și ca măsură de capacitate mai mică de 15 kg. Vezi definitia »

TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Din tăgădui + suf. -ință. Vezi definitia »

PILOTÍNĂ, pilotine, s. f. Ambarcație care conduce navele ce intră sau ies dintr-un port și care aduce pilotul¹ pe aceste nave. – Din fr. pilotin. Vezi definitia »