cúcă (cúci), s. f. – Culme izolată și golașă, stîncă. Probabil cuvînt identic cu ciucă, ce are același sens; pentru alterarea fonetismului, cf. ciocan – cocean, ciocîrlă – cocîrlă, etc. Ar putea fi și formație regresivă, plecînd de la cucui 2, sau cel puțin formă influențată de acest ultim cuvînt. Este puțin probabilă der. directă din lat. cucullus (REW 2359). După Pascu, Beiträge, 9, din bg. kuka. Pentru DAR, ar putea fi cucă „femela cucului”, datorită izolării și singurătății ei, ipoteză destul de ciudată, Iordan, BF, VI, 184-7, admite identitatea cu ciucă, dar preferă să plece de la lat. *cucca. Vezi definitia »

VASOPRESÍNĂ s. f. hormon secretat de lobul posterior al hipofizei, care contractă arterele, mărește tensiunea arterială și inhibă eliminarea apei prin rinichi. (< fr. vasopressine) Vezi definitia »

PALEOCLÍMĂ s.f. Paleoclimat. [Et. incertă]. Vezi definitia »

ALEURÓNĂ s. f. Substanță proteică aflată în celulele stratului aleuronic din fructe, din semințe de cereale sau de leguminoase. [Pr.: -le-u-] – Din fr. aleurone. Vezi definitia »

iáscă s. f. – Nume dat mai multor ciuperci parazite, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor (Fomes igniarius). – Mr., megl. iască. Lat. ēsca (Diez, I, 163; Densusianu, Hlr., 189; Pușcariu 759; Candrea-Dens., 804; REW 2913; DAR), cf. alb. eskë, askë (Meyer 97; Philippide, II, 640), it., prov. esca, fr. èche, sp. yesca, ngr. ἤσϰα, ἴσϰα. Forma de pl. iești (DAR), este practic ieșită din uz. – Der. iescos, adj. (ca iasca, uscat). Din rom. provin sb. jeska „hrană” (Candrea, Elemente, 406), țig. yeska (Wlislocki 92). Vezi definitia »