LÁTURĂ, laturi, s. f. 1. Parte laterală, margine a unui obiect. ♦ Spec. Fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului unei ființe, în dreptul coastelor. ♦ Parte, sens, direcție. ◊ Loc. adv. În lături = la o parte, într-o parte. Pe lături = într-o parte și în alta. Pe de lături = alături, pe lângă; fig. pe ocolite, indirect. ◊ Loc. prep. Pe de lăturile... = pe marginile... ◊ Expr. A (nu) se da în lături = a (nu) ezita să facă sau să spună ceva. ♦ (Înv. și pop.) Bucată, zonă de la marginea unei întinderi de pământ, a unui ținut. ◊ Expr. A bate laturile = a umbla fugar. 2. Aspect sub care se poate prezenta sau sub care poate fi analizat un lucru. 3. Fiecare dintre semidreptele care formează un unghi sau dintre liniile care mărginesc un poligon. [Pl. și: lături. – Var.: láture s. f.] – Lat. *latora (= latera, pl. lui latus, -eris). Vezi definitia »

VISCÓZĂ s. f. substanță siropoasă, din celuloză prin acțiunea unei soluții de carbon, la prepararea unor fire textile artificiale. (< fr. viscose) Vezi definitia »

CÁRCERĂ, carcere, s. f. Încăpere mică și întunecoasă, folosită în trecut în închisori, cazărmi și în școli pentru detențiunea temporară a unei persoane pedepsite. – Din lat. carcer, it. carcere. Vezi definitia »

CARMANIÓLĂ s.f. 1. (Rar) Cântec și dans revoluționar francez din 1789. 2. Vestă scurtă purtată în timpul revoluției franceze. [Pron. -nio-lă. / < fr. carmagnole, cf. Carmagnola – oraș din Italia]. Vezi definitia »

călăúză (-ze), s. f. – Ghid. – Var. călăuz, s. m. Mr., megl. călăuz. Tc. kila(v)uz (Șeineanu, II, 76; Meyer 167; Lokotsch 1276); cf. ngr., alb. kaljaus(ë),, bg., sb., pol. kalauz, mag. kaláusz. Este unul din puținele cuvinte care aparțin f. prin formă și m. prin sens, cum sînt: calfă, catană, sentinelă. – Der. călăuzi, vb. (a conduce, a îndruma); călăuzitor, adj. (care călăuzește). Vezi definitia »