cloámbă (cloámbe), s. f. – 1. Ramură, creangă. – 2. Cîrlig, cange. – Var. cl(e)o(a)mbă, cl(e)o(a)pă. Probabil din săs. Klompen, germ. Klumpen „băț” (Drăganu, în DAR; cf. Gáldi, Dict., 192), ceea ce ar explica uzul său restrîns la Trans. Etimonul propus de Cihac, II, 63 și Scriban, din rus. klumba „gazon”, este incert, cuvîntul rus. fiind foarte recent, probabil din engl. clump. Pascu, Etim., 47, propune un lat. *crumba din gr. ϰορύμβη, care nu se potrivește nici acesta. Poate să existe vreo legătură, care din punct de vedere semantic pare greu de stabilit, cu sl. klǪbo „minge”. Cf. rut. kljuba „cîrlig”, ceh. klubák „cioc”, care se află într-o legătură nedeterminată cu rom. clobanț, s. n. (cioc, gură; cîrlig), folosit în Bucov. și Trans., care pare a fi o contaminare între cloambă și clonț; tot așa cum cluciumb (var. cloci(u)mp), s. n. (tulpină de porumb; suport de vîrtelniță), pare a fi rezultatul contaminării între cloambă și pociumb. – Der. clombos, adj. (rămuros). Vezi definitia »

VESÉLĂ s.f. Totalitatea vaselor folosite la masă; văsărie. [< fr. vaiselle]. Vezi definitia »

SENSITOGRÁMĂ s. f. clișeu care permite stabilirea sensibilității unei emulsii la diferitele culori ale spectrului. (< fr. sensitograme) Vezi definitia »

MUTAGENÉZĂ s. f. proces de apariție a mutațiilor (3). (< fr. mutagenèse) Vezi definitia »

RONDÉLĂ, rondele, s. f. 1. Piesă de metal, de lemn, de mase plastice etc. în formă de placă plată circulară, perforată sau neperforată, având uneori fețele profilate, cu întrebuințări diverse. ♦ Căpăcel în formă de disc din carton subțire, care acoperă alicele într-un cartuș de vânătoare. ♦ Disc metalic folosit la confecționarea prin batere a monedelor sau a medaliilor. 2. Porțiune din trunchiul unui arbore, de formă cilindrică, folosită pentru analiza structurii macroscopice a lemnului, pentru determinarea vârstei arborilor doborâți etc. [Var.: rondeá s. f.] – Din fr. rondelle. Vezi definitia »