ARMONÍE s. f. 1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi. ◊ parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor. 2. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens. ♦ ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. înțelegere deplină între persoane, colectivități etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia) Vezi definitia »

PALUDOTERAPÍE s. f. malarioterapie. (< fr. paludothérapie) Vezi definitia »

GASTROPEXÍE s.f. (Med.) Fixare chirurgicală a stomacului deplasat. [Gen. -iei. / < fr. gastropexie]. Vezi definitia »

ELECTROGRAVIMETRÍE s.f. Metodă de analiză bazată pe extragerea cantitativă prin electroliză a unui metal la catod sau a oxidului metalic la anod și cântărirea substanței depuse. [Gen. -iei. / < fr. électrogravimétrie]. Vezi definitia »

BRADIURÍE s. f. eliminare încetinită a urinei. (< fr. bradyurie) Vezi definitia »