TUB² s. n. 1. țeavă de metal, de sticlă, de cauciuc etc. 2. recipient din metal subțire în care se țin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. formațiune anatomică de formă tubulară în organismele vii. ♦ ~ fonator = organ în formă de canal cu care se realizează sunetele vorbirii, delimitat de laringe și de buze și nări. 4. (tehn.) aparat în formă de țeavă în care sunt introduși doi sau mai mulți electrozi, la diferite montaje. ♦ ~ electronic = tub în care se găsesc doi sau mai mulți electrozi și în care se produc descărcări electrice; ~ Geissler = tub care conține un gaz rarefiat și în care se produc descărcări electrice, la reclamele luminoase. ◊ (la unele instrumente muzicale) țeavă care produce sunete de diferite tonalități la trecerea unui curent de aer prin ea. ◊ înveliș cilindric din metal sau din carton care conține explozibilul și proiectilul unei arme de foc. (< fr. tube, lat. tubus) Vezi definitia »

HULÚB, hulubi, s. m., adj.m. 1. S. m. (Ornit.; reg.) Porumbel. ◊ Hulub de stepă = pasăre din ordinul columbiformelor, de mărimea unui porumbel, de culoare galbenă-brună, cu pete sure pe spate (Syrrhaptes paradoxus). 2. Adj. (Despre animale) Cu părul sau cu penele cenușii, asemănătoare cu ale porumbelului sălbatic. – Din ucr. holub. Vezi definitia »

HIPERCÚB, hipercuburi, s. n., (GEOM.) ♦ Corp geometric analog n-dimensional al unui pătrat (unde n=2) și al unui cub (unde n=3), într-un hiperspațiu. [<Din fr. hypercube (din gr. hyper și lat. cubus)] Vezi definitia »

hulúb (hulúbi), s. m. – Porumbel. – Var. golumb, gulup. Mr. gulup. Rut. holub, var. din sl. goląbi (Miklosich, Lexicon, 135; Cihac, II, 144; Byhan 311; DAR), cf. bg. golăb. – Der. hulubiță, s. f. (porumbiță), cf. sl. goląbica; hulăbărie, s. f. (porumbar, adăpost pentru hulubi). – Cf. gulup. Vezi definitia »

TUB s.n. 1. Țeavă de metal, de sticlă etc. 2. Recipient din metal subțire în care se țin diferite paste, preparate cosmetice etc. 3. Formațiune anatomică de formă tubulară în organismele vii (mai ales la animale). ♦ Tub fonator = organ, în formă de canal, cu care se realizează sunetele vorbirii, delimitat de laringe și de buze și nări. 4. (Tehn.) Aparat în formă de țeavă în care sunt introduși doi sau mai mulți electrozi, folosit la diferite montaje. ♦ Tub electronic = tub în care se găsesc doi sau mai mulți electrozi și în care se produc descărcări electrice. ♦ (La unele instrumente muzicale) Țeavă care produce sunete de diferite tonalități la trecerea unui curent de aer prin ea. ♦ Înveliș cilindric din metal sau din carton care conține explozibilul și proiectilul unei arme de foc. [Cf. fr. tube, lat. tubus]. Vezi definitia »