Definita cuvantului instinct
INSTÍNCT s.n. Complex ereditar de reflexe necondiționate proprii fiecărei specii și care asigură orientarea în mediul înconjurător; impuls natural. [Pl. -te. / < fr. instinct].

Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu instinct
AUTODIDÁCT, -Ă, autodidacți, -te, s. m. și f. Persoană care și-a însușit prin forțe proprii, fără ajutorul unui profesor sau al unei forme de învățământ în școală, o serie de cunoștințe de nivel ridicat. [Pr.: a-u-] – După fr. autodidacte (< gr.). Vezi definitia »
INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus. Vezi definitia »
PETREFÁCT, petrefacte, s. n. (Geol.; înv.) Corp petrificat; fosilă. – Din germ. Petrefakt. Vezi definitia »
EXTRÁCT, extracte, s. n. 1. (Ieșit din uz) Copie a unui act, scoasă dintr-un registru (de stare civilă). 2. Substanță sau amestec de substanțe chimice preparat prin concentrarea până la un anumit grad a produselor extrase din diferite materii vegetale sau animale, proaspete sau uscate. – Din lat. extractus, germ. Extrakt. Vezi definitia »
PREFÉCT s. m. 1. demnitar care conducea o prefectură la romani sau diverse unități teritoriale în unele state feudale. 2. comandant al unei armate, al unei legiuni la romani. 3. șef administrativ și politic al unui județ (sau district). 4. preot sau călugăr în institutele pedagogice ale iezuiților, care conduce și supraveghează câte un sector al activității elevilor. 5. (în trecut) elev, într-un colegiu (religios), responsabil cu disciplina. (< lat. praefectus) Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z