spíniță, spínițe, s.f. (reg.) fotă. Vezi definitia »

ȚARÍNĂ², țarine, s. f. 1. Soția țarului. 2. Titlu dat împărăteselor Rusiei; persoană care purta acest titlu. – Din fr. tsarine. Vezi definitia »

cápră (cápre), s. f. – 1. Mamifer rumegător paricopitat, cu părul lung, cu coarne. – 2. Poreclă dată grecilor (sec. XVII-XIX), deoarece erau considerați excesiv de lăudăroși. – 3. Numele unui joc de copii. – 4. Joc pentru priveghiul morților, în care se folosește o secure învelită în piele reprezentînd o capră; este de asemenea un joc popular în noaptea de ajun a Crăciunului. – 5. Aparat de gimnastică pentru sărituri. – 6. Suport de lemn cu patru picioare, încrucișate două cîte două, susținute de o scîndură transversală. – 7. Scaun al vizitiului, la trăsuri. – 8. Compas de dogar. – Mr., megl. capră, istr. cǫpre. Lat. capra (Pușcariu 279; Candrea-Dens., 248; REW 1647; DAR); cf. alb. kjepër, it. capra, prov., cat., sp. cabra, fr. chèvre. Der. căproi, s. n. (piedestal al vîrtelniței); căpresc, adj. (de capră); căprește, adv. (în felul caprelor); căprișor, s. m. (plantă erbacee, Cyperus flavescens, Cyperus fuscus); căprit, s. n. (căprior); căpriță, s. f. (dim. al lui capră; săricică, Atriplex litoralis); căpraș, s. m. (vizitiu al unei trăsuri de închiriat care nu este a sa); căpriu, adj. (căprui); căpros, adj. (mîndru, trufaș); căprui, adj. (cafeniu), care ar putea reprezenta un lat. *capruneus, cf. caprunus › prov. cabrun. Der. neol.: caprifoi, s. m. (arbust ornamental); caprimulg, s. m. (varietate de rîndunică); caprin, adj. (de capră); capricorn, s. n. (constelație zodiacală; semn al zodiacului reprezentat printr-un țap); Caprifoi (var. caprifoi), nu este cuvînt pop., astfel încît nu este posibilă der. directă din lat. caprifolium (Densusianu, Hlr., 162; Pușcariu 283; REW 1852), abandonată de DAR. Vezi definitia »

FONOGRÁMĂ, fonograme, s. f. Mesaj transmis prin telefon și înregistrat automat sau în scris. ♦ Înregistrare a unor vibrații sonore pe bandă de hârtie fotografică, bandă de magnetofon, disc, peliculă cinematografică etc. cu mijloace electrice, mecanice, etc. – Din fr. phonogramme. Vezi definitia »

INDULGÉNȚĂ, (2) indulgențe, s. f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Iertare totală sau parțială a păcatelor pe care Biserica catolică o acordă credincioșilor ei în schimbul unei sume de bani; (concr.) document ce conține textul rugăciunilor care trebuie spuse pentru a obține această iertare. – Din fr. indulgence, lat. indulgentia. Vezi definitia »