IMPRECÍS, -Ă adj. care nu este precis; nesigur, vag. (< fr. imprécis) Vezi definitia »

pis interj. – 1. Se folosește pentru a chema pisica. – 2. Arată minimul ce se poate pronunța. – Megl. pis. Creație expresivă, cf. sp. miz(-miz), rus. kis(-kis); se folosește adesea cu reduplicare. Ideea de bază trebuie să fie aceea de mers silențios, cf. pîș. – Der. pisoi, s. m. (pisic; Arg., înv., monedă de argint de 5 lei), cu suf. -oi; pisică, s. f. (mîță; Olt., frîna căruței; numele celor trei persoane care precedă și anunță brezaia), cu suf. – -ică, cf. megl. pisă, alb. piso, sb., cr. pis (din sb. după Cihac, II, 258), ngr. πισίϰα, poate din rom., tc. pisik(a), pisi (din tc. după Lahovary 1661 și Graur, GS, VI, 333, cf. Ronzevalle 59), țig. pisik(a) (Graur 182), iran. pusek (Densusianu, GS, I, 54), breton. pisik, engl. puss; pisic, s. m. (pisoiaș); pisicesc, adj. (de pisică); pisicește, adv. (ca pisicile); pisicuță, s. f. (rămurele cu flori de salcie). Cf. Bărbulescu, Arhiva, XXX, 387-8. Vezi definitia »

ȘPIS s. n. pată neagră uneori la tipar între cuvinte, rânduri etc., datorată ridicării materialului față de albitură. (< germ. Spiess) Vezi definitia »

BALTRUŠAITIS, Jurgis (1903-1987), istoric de artă american de origine lituaniană. Specializat în arta evului mediu („Studii asupra artei medievale în Armenia și Georgia”, „Stilistica ornamentală în sculptura romanică”, „Evul mediu fantastic”, „Aberații”, „Anamorfoze”). Vezi definitia »

cris s.n. (înv.) critică. Vezi definitia »