ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă. 2. Fig. (Rar) Întorsură (2). 3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. – Întors² + suf. -ătură. Vezi definitia »

PENTAPETÁLĂ, pentapetale, adj. (Bot.; despre corola florilor) Cu cinci petale. – Din fr. pentapétale. Vezi definitia »

PROTEÁZĂ s.f. Diastază care descompune protidele. [Pron. -te-a-. / < fr. protéase]. Vezi definitia »

MUZEOTÉHNICĂ s. f. ramură a muzeologiei consacrată metodelor și mijloacelor folosite aplicativ în cadrul muncii muzeale. (< it. museotecnica) Vezi definitia »

OLIVÍNĂ s. f. mineral din silicat natural de magneziu și fier, verde-măsliniu; peridot. (< fr. olivine) Vezi definitia »