ABSOLÚT, -Ă adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restricții, necondiționat. ◊ Monarhie absolută = monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; în idealismul obiectiv) Principiu veșnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (În filozofia idealistă) Spirit absolut, (idee) absolută = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte persoane asemănătoare. ◊ Adevăr absolut = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; element al cunoașterii care nu poate fi infirmat în viitor; (fiz.) mișcare absolută = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero absolut = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 ºC). 3. (Mat.; despre mărimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoare aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desăvârșit, complet, perfect. // adv. Cu desăvârșire, întocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu]. Vezi definitia »

REZOLÚT, -Ă adj. (Liv.) Îndrăzneț, hotărât. [Cf. germ. resolut, fr. résolu]. Vezi definitia »

knóckout (angl.) [pron. cnócaut / nócaut] (kno-ckout / knock-out) s. n., pl. knóckouturi; abr. k.o. Vezi definitia »

DEBÚT s. n. 1. primii pași într-o carieră, într-o profesiune (artistică, literară etc.). 2. (p. ext.) început; operă, creație constituind acest început. (< fr. début) Vezi definitia »

stătút, stătúte, s.n. 1. (înv.) rămânere, stare, ședere, stat. 2. (reg.) locuință, gospodărie. 3. (înv.) adăpost pentru vite. 4. (reg.; la pl.) pietre care delimitează terenul la jocul cu mingea. 5. (înv.) existență. 6. (reg.) statură, înălțime. Vezi definitia »