TRIÚMF s. n. 1. celebrare a victoriei în Roma antică, din intrarea solemnă în oraș a generalului biruitor, însoțit de armata sa, de captivi și de prăzile făcute. 2. victorie, biruință (în război). 3. (fig.) succes moral, reușită, izbândă. (< lat. triumphare, fr. triumphe) Vezi definitia »

remf (-fi), s. m. – Curcubețică (Aristolochia clematitis). – Var. renf, rîmf. Origine incertă. Ar putea proveni din săs. Rimf (Drăganu, Dacor., V, 371). Legătura cu gr. ῥουφαία, originea dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 221) sau tracică (Philippide, II, 731), cf. alb. rrufë, este îndoielnică. Vezi definitia »

DAMF, damfuri, s. n. (Fam.) Miros dezagreabil, caracteristic (de alcool) pe care îl exală cineva sau ceva. – Din germ. Dampf. Vezi definitia »

timf (-fi), s. m. – Monedă rusă înv. Pol. tynf (Tiktin). Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »

ZAÍMF, zaimfuri, s. n. (Rar) Văl. – Din fr. zaïmph. Vezi definitia »