testeá (-éle), s. f. – 1. Duzină. – 2. Teanc (de hîrtie). – Mr. tisté. Tc. (per.) deste (Roesler 604; Șeineanu, II, 357), cf. ngr. τεστές, alb., bg., sb., rus. desti. Vezi definitia »

gradeá (-éle), s. f. (Trans.) Zăbrea, gratie. It. gradella, prin intermediul sb. gradela (DAR), cf. alb. gredeljë „grătar”. Vezi definitia »

vreá (vreáu, vrut), vb. – 1. A dori, a fi decis să, a avea voința de a. – 2. A pretinde, a cere. – 3. A permite. – 4. A trata, a întreprinde. – Var. I vreu, vroi, voi, I pl. vrem, voim, inf. v(r)oi. Mr. voi, vrută, vreare, istr. voi. Lat. volĕre, forma vulgară în loc de velle (Diez, I, 448; Cihac, I, 319; Pușcariu 1920; REW 9180), cf. it. volere, prov., cat. voler, fr. vouloir. Pentru evoluția formelor, cf. Candrea, Éléments, 45 și Tiktin; despre folosirea ca auxiliar al viitorului, cf. va. La pierderea lui r în tema prezentului și a inf. au contribuit analogia cu voie „voință”, simultan cu poziția slabă a cons. la I *vo(r)iu › voi ca *ceriu › cei (cerere), pier › piei (pieire) etc. Der. vrere, s. f. (voință); vrută, s. f. (dorință, gust); vruță, s. f. (nepoftită; codoașă), probabil de la vruți, dacă acest cuvînt a avut vreodată sensul de „iubit” ca în sp. (după Iordan, BF, II, 194, de origine expresivă); voință (var. vroință), s. f. (vrere); bunăvoință, s. f. (intenție bună); reavoință, s. f. (intenție rea); voitor, adj. (care dorește, care voiește); binevoitor, adj. (bine intenționat); răuvoitor, adj. (rău intenționat). – Cf. votru. Vezi definitia »

Notiunea de absenteism este percepute de sociologi in sensul specific al neprezentari la locul de munca. Vezi definitia »

placerea de a manca un anumit timp de aliment Vezi definitia »