scoárță (-țe), s. f. – 1. Coajă. – 2. Crustă. – 3. Loitră, corlată. – 4. Cuvertură, învelitoare, preș. – 5. Covor, tapet. – 6. Copertă. – 7. (Olt.) Portofel. – Istr. scorțĕ. Lat. scortea „de piele” (Diez, I, 374; Densusianu, Hlr., 158; Pușcariu 1557; REW 7742), confundată cu cortex „coajă”, cf. it. scorza, prov., cat. escorsa, fr. écorce, sp. escuerzo. Pentru evoluție, cf. coaje-cojoc. Der. scorțar, s. m. (bocănitoare, Sitta caesia); scorțar, s. n. (covor); scorțăraș (var. scorțărel), s. m. (arbore, Cinnamonum zeylanicum); scorțișoară, s. f. (scoarța scorțișorului; varietate de pere); scorțos (var. scorțoros, scorțuros), adj. (tare, uscat; aspru, dur; morocănos, iritabil); scorțoșa (var. înscorțoșa), vb. refl. (a se întări, a se înăspri); scorțolină (var. scorțotină), s. f. (prostituată); înscorți, vb. refl. (a crește scoarța; a se usca, a se înăspri). Vezi definitia »

TROPOSFÉRĂ s.f. Strat inferior al atmosferei terestre, până la 10-11 km, în care se produc fenomenele meteorologice obișnuite. [< fr. troposphère, cf. gr. tropos – schimbare, sphaira – sferă]. Vezi definitia »

ERGOTÍNĂ, ergotine, s. f. Substanță otrăvitoare obținută din cornul-secarei, care provoacă tulburări nervoase, digestive, cardiace etc. și se întrebuințează în medicină ca hemostatic, mai ales în hemoragiile uterine; ergotoxină. – Din fr. ergotine. Vezi definitia »

OSTEOFLEBÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a venelor din interiorul oaselor. [< fr. ostéophlebite]. Vezi definitia »

chisoágă s. f. – Plevușcă, albitură. Mag. keszeg „Cyprinus” (DAR) sau sb. kesega „plevușcă” (Scriban). Vezi definitia »