DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”). Vezi definitia »

ZBÂRNÂITÓR, -OÁRE, (1) zbârnâitori, -oare, adj., (2, 3) zbârnâitori, s. f. 1. Adj. Care zbârnâie. ♦ Fig. Sensibil, delicat, vibrant. 2. S. f. Fâșie de hârtie fixată în partea de sus a zmeului, care zbârnâie în bătaia vântului. 3. S. f. Jucărie făcută dintr-o scândurică legată cu o sfoară și care, învârtită, produce un sunet specific. [Pr.: – nâ-i-] – Zbârnâi + suf. -tor. Vezi definitia »

PREȚĂLUITÓR, prețăluitori, s. m. (Înv. și pop.) Prețuitor. [Pr.: -lu-i-] – Prețălui + suf. -tor. Vezi definitia »

CONTIȘÓR, contișoare, s. n. (Fam.; rar) Socoteală mică, neînsemnată; sumă mică de plată. – Cont + suf. -ișor. Vezi definitia »

AFINÓR, afinori, s. m. Muncitor care lucrează la afinare. – Din fr. affineur. Vezi definitia »