PITUITÁR, -Ă adj. Referitor la fluxul nazal, la catar. ◊ Glandă pituitară = hipofiză. // s.f. Mucoasa cavităților nazale. [Pron. -tu-i-. /< fr. pituitaire, it. pituitario, lat. pituita – secreție]. Vezi definitia »

ALMÁR, almare, s. n. (Reg.) Dulap de ținut alimente. – Magh. almáriom. Vezi definitia »

cărbunár (cărbunári), s. m. – 1. Muncitor care lucrează la producerea cărbunelui de lemn. – 2. Persoană care vinde cărbune. – Mr. cărbunar, istr. cărburǫr. Lat. carbonarius (Pușcariu 288; Candrea-Dens., 261; REW 1676); cf. it. carbonaio, fr. charbonnier, cat. carboner, sp. carbonero, port. carvolino. Cf. cărbune. – Der. cărbunăreasă, s. f. (vînzătoare de cărbuni); cărbunărie, s. f. (cuptor pentru cărbuni). Vezi definitia »

șpanár, șpanáre, s.n. (reg.) cuțit special de făcut draniță. Vezi definitia »

CĂMINÁR, căminari, s. m. Slujitor însărcinat, în evul mediu, în Moldova și apoi în Țara Românească, cu perceperea unor dări (la început numai pe vânzarea cerii). – Camănă (înv. „dare anuală asupra băuturilor alcoolice” < sl.) + suf. -ar. Vezi definitia »