EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me. Vezi definitia »

antreu, antreuri s. n. (intl.) buzunar exterior Vezi definitia »

TEU¹ s. n. instrument, obiect în forma literei T: a) riglă de desen în formă de T; b) fiting, piesă fasonată în formă de T, pentru racordarea țevilor, la canalizări; c) panou în formă de T, pe un aeroport, pentru a indica direcția de aterizare; d) dispozitiv de fier pentru fixarea cuțitelor la strung. (< fr. té) Vezi definitia »

pui de zmeu expr. (iron., adol.) persoană care se pretinde atotștiutoare. Vezi definitia »

evréu (evréi), s. m. – Persoană de religie mozaică, israelit. – Var. ebreu, ovrei. Ngr. Ἐβραιος. Sec. XVII. Var. din lat. (sec. XIX); și ovrei, din ngr. Ὀβραῖος. – Der. evreică (var. ovreică), s. f. (femeie care face parte din neamul evreilor); evreesc (var. ovreesc), adj. (ebraic); evreește (var. ovreește), adv. (ca evreii); evreime (var. ovreime), s. f. (totalitatea evreilor). Vezi definitia »