TRANZIÉNȚĂ s. f. 1. caracterul a ceea ce este tranzient; efemeritate. 2. devenire continuă a realității, care impune o permanentă modificare a relațiilor omului cu realitatea înconjurătoare, o adaptare a acestor relații și a omului la noile condiții. (< engl. transience) Vezi definitia »

OMNIPOTÉNȚĂ s. f. (Livr.) Putere nelimitată, autoritate absolută; atotputernicie. [Var.: (înv.) omneputínță s. f.] – Din fr. omnipotence. Vezi definitia »

TIFLOCOLÍTĂ, tiflocolite, s. f. (Med.) Colită localizată în cec². – Din fr. typhlocolite. Vezi definitia »

BURLĂ, Vasile (1840-1905, n. sat Opăițeni, Basarabia), filolog român. Colaborator al revistei „Convorbiri literare”. Specialist în limbile clasice. Vezi definitia »

MĂICUȘOÁRĂ, măicușoare, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -ușoară. Vezi definitia »