Definita cuvantului sfară
SFÁRĂ s. f. Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste. [Var.: șfáră s. f.] – Din sl. skvara.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu sfară
CARDIOSFIGMOGRÁMĂ s. f. reprezentare grafică la sfigmograf. (< fr. cardiosphygmogramme) Vezi definitia »
șváncă1 s.f. (reg.) jintiță. Vezi definitia »
táină (-ne), s. f. – 1. Secret, mister. – 2. Reținere, pudoare. – 3. Mister, sacrament. – 4. Secret, confidență. – 5. Conversație secretă, sporovăială, discuție. – 6. Loc ascuns, ascunzătoare, loc subteran. Sl. (sb., cr.) tajna (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 399; Conev 98). – Der. tainic, adj. (secret, misterios, ocult), din sl. tainikŭ; tainiță, s. f. (ascunzătoare, criptă, subteran), cu suf. -niță, cf. botniță, scrumelniță (după Tiktin și Candrea, dintr-un sl. *tajnica); tăinos, adj. (înv., misterios, secretos); tăinui, vb. (a ascunde, a nu da pe față; a sta la taifas, a sta de vorbă); tăini (var. tăina), vb. (a sta la taifas, a sta la taclale); tăineală, s. f. (taifas, sfat); tăinit, s. n. (taifas, sfat); tăinicie, s. f. (mister, secret); tăinuitor); adj. (care tăinuiește); destăinui, vb. (a dezvălui, a confesa), cu pref. des-. Vezi definitia »
slúgă (-gi), s. f. – 1. Servitor, argat. – 2. Descălțător, trăgătoare. – 3. Suport, capră de susținere al capătului liber de la tăblia așezată pe tejgheaua tîmplarului. – Var. Trans. sclugă. Sl. sluga (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Conev 59), cf. mag. szolga. – Der. slugarnic (var. slugar, slugăresc), adj. (servil); slugărnicie, s. f. (servilism); slugărnici, vb. (a munci ca slugă; a se purta servil); slugoi, s. m. (servitor; om slugarnic0; slugări, vb. (a fi slugă, a munci ca slugă); slugărie, s. f. (condiție de slugă, ploconeală); slugărime (var. slugăret), s. f. (slujitorime). Cf. sluji, solgăbirău. Vezi definitia »
PLATFÓRMĂ s.f. I. 1. Suprafață plată, planșeu mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz etc. pe unde urcă sau coboară călătorii. ♦ Vagon, (auto)camion care are o suprafață plată, deschisă pentru transport. 2. Parte a unei clădiri, formată dintr-o suprafață orizontală plană. ♦ Rampă pentru încărcarea și descărcarea vagoanelor. 3. Porțiune mai rigidă și mai solidă a scoarței terestre. ♦ Platformă continentală = marginea submersă a continentelor, care se înclină ușor de la țărm spre povârnișul continental. ♦ Loc șes (pe un deal, pe un munte). II. (Fig.) Program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupări oarecare, bază teoretică. [< fr. plate-forme, cf. germ. Plattform]. Vezi definitia »