SUSTENTÁȚIE s.f. Proprietate a unui corp de a se menține la un anumit nivel în masa unui fluid; susținere. ♦ (Av.) Forța verticală care împinge în sus o aeronavă. [Gen. -iei, var. sustentațiune s.f. / cf. fr. sustentation]. Vezi definitia »

TAXONOMÍE s. f. 1. știință a legilor de clasificare a organismelor vii. ◊ (p. ext.) clasificare. 2. studiul unor grupe de plante sau de animale din punctul de vedere al descrierii și clasificării speciilor. (< fr. taxonomie) Vezi definitia »

ANAPLASTÍE s. f. operație chirurgicală cu scopul de a reda forma normală a unui organ mutilat. (< fr. anaplastie) Vezi definitia »

OLIGURÍE s. f. diminuare, insuficiență a secreției urinare. (< fr. oligurie) Vezi definitia »

INDÚCȚIE s.f. 1. (Log.) Formă de raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general. ♦ Procedeu de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive. ♦ Concluzie obținută prin inducție (1). 2. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. 3. Producere sau influențare a unui fenomen ori proces sub acțiunea unor stimuli, factori, enzime etc. ♦ (Electr.) Producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Gen. -iei, var. inducțiune s.f. / cf. lat. inductio, fr. induction, rus. indukțiia]. Vezi definitia »