GHÍLDĂ, ghilde, s. f. 1. Asociație (1) economică, politică și religioasă, constituită în apusul Europei, la începutul evului mediu. 2. Asociație de negustori (pe bresle), constituită în Europa, în evul mediu. – Din fr. ghilde. Vezi definitia »

jábă (jábe), s. f. – Boală a oilor și cîinilor, un fel de aftă. Bg. žaba „borască; boală, aftă” (DAR). Der. au fost tratați din punct de vedere expresiv. – Der. jebos, adj. (bolnav, moleșit). Aceleiași surse sl. îi aparțin jabie, s. f. (mușchi, Polytrichum perigoniale), din sl. žablija „de broască”, datorită asemănării sale cu ouăle de broască; jalbă, s. f. (plantă, Pyrola secunda; boală, aftă), pe care DAR îl pune în legătură greșit cu jale „salvie”; jabrină (var. jebrină, mr. jaghină), s. f. (algă), din bg. žabina „ouă de broască”, cf. rut. žaburina „algă”; jabrac, s. m. (leneș, haimana); janghină, s. f. (mîrțoagă), cu pronunțarea regională bi › ghi (semantismul, plecînd de la ideea de „boală, aftă” › „animal bolnav” › „animal inutil”); janghinos, adj. (om bolnav, sfrijit; îngîmfat); japșe (var. japcă, japină), s. f. (iaz, baltă), cf. bg. žabište „loc cu multe broaște; baltă”; jap, s. m. (bătrîn ramolit); japiu, s. m. (zgîrcit, venetic, om de curînd îmbogățit); japiu, s. n. (perniță de cele două părți ale șeii de călărit); japchin (var. japchină), s. n. (tumoare, furuncul, rană); jepchinos, adj. (jegos, rîios); japiță, s. f. (parte a plugului; zăpăcit, aiurit), din bg. žapica „broască” și „japiță de plug” (Weigand, JB, XIX, 137); jughină, s. f. (jegos); javră (var. jabră, javlă), s. f. (cățel, potaie; om zăpăcit), pare var. de la jabă, cu infixul r, ca în jabrină (în fonetism este posibil să fi influențat tc. yavru „cățel, pui”); jevri, vb. (a lătra; a trăncăni). Pentru javră, a cărei legătură cu jabă a fost indicată numai de Scriban, s-au propus alte soluții: din sl. žebrati „a cerși” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 156); de la jevri și acesta din sl. živorati „a trăi”, cu semantismul lui jivină (Philippide, Principii, 297); creație spontană, care imită sunetele scoase de cîine, cf. poitev. jabrailler „a urla” (Șeineanu, Chien, 224); din rut. žavra „cîine jigărit” (Tiktin; DAR; Candrea). Totuși, Candrea, Elemente, 405, credea că rut. provenea din rom. Aceleiași familii îi parține: jarpăn (var. jerpan), s. m. (mîrțoagă), reducere de la jerpănos, adj. (jegos), cf. jepchinos; japcă (var. jepciu), s. f. (costum); jarcă, s. f. (piele uzată sau de calitate proastă; babă ramolită; animal bătrîn și inutil), probabil în loc de *jarpcă (DAR), cf. sb. žavka „piele”; jarcalete, s. m. (haimana, vagabond); jarcalău, s. n. (zdreanță); jerchinos, adj. (zdrențăros); jerpeli, vb. (a roade, a uza, a deteriora), cu suf. expresiv -li, pe baza lui jerpan (după Cihac, II, 156 și Bogrea, Dacor., IV, 825, din pol. szarpanina „acțiunea de a sfîșia”, care pare mai puțin probabilă). Toate aceste cuvinte indică un tratament expresiv, care i-a făcut pe autorii DAR să admită prezența unei rădăcini expresive jarp-, cf. jart. Vezi definitia »

CLAVIATÚRĂ s. f. 1. sistemul clapelor la orgă, pian, clavecin, acordeon etc. 2. totalitatea clapelor sau a butoanelor de comandă la mașina de scris ori la calculat etc. 3. grup de robinete care deservesc conductele legate la o pompă, la un rezervor. (< germ. Klaviatur) Vezi definitia »

SÍXTĂ, sixte, s. f. Poziție a brațului înarmat, întâlnită în scrimă, la probele de floretă și de spadă. – Din fr. sixte. Vezi definitia »

HEMICRIPTOFÍTĂ adj., s. f. (plantă perenă) la care organele vegetative rămân în timpul iernii pe, sau în pământ. (< fr. hémicryptophyte) Vezi definitia »