METÁL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricărui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită; p. ext. aliaj format din două sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente și alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se găsește în natură în cantități mici și care se oxidează sau se alterează cu greutate. Metal prețios = aurul, platina și argintul. Metal rar = metal care se găsește în cantități mici sau în stare dispersă în scoarța Pământului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanță chimică. [Pl. și: (rar) metaluri] – Din fr. métal, germ. Metall. Vezi definitia »

PARANORMÁL, -Ă adj. (despre fenomene psihice) în afara normalului. (< fr. paranormal) Vezi definitia »

INSURECȚIONÁL, -Ă, insurecționali, -e, adj. De insurecție, caracteristic insurecției, al insurecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. insurrectionnel. Vezi definitia »

EXUVIÁL, -Ă adj. Referitor la exuvie. [Pron. -vi-al. / cf. fr. exuvial]. Vezi definitia »

ORTOGONÁL, -Ă, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formează unghiuri drepte. ◊ Proiecție ortogonală = proiecție obținută prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecție. ♦ (Despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecție să fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafețe) Care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersecție să fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal. Vezi definitia »