Definita cuvantului neolingvistică
NEOLINGVÍSTICĂ s.f. Curent lingvistic creat de lingviștii italieni Bertoni și Bartoli, ale căror teorii se întemeiază pe idei ale idealismului lui Vossler și ale geografiei lingvistice. [< it. neolinguistica].

Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu neolingvistică
BISÉRICĂ (lat. basilica) 1. Instituție a creștinismului, întemeiată de Hristos, care asigură comuniunea oamenilor cu Dumnezeu prin actul de credință și prin participarea la slujbele săvîrșite de cei învestiți cu puterea Duhului Sfînt în vederea mîntuirii. Este alcătuită din totalitaea celor botezați și care cred în Hristos. ♦ B. primară = comunitate religioasă întemeiată de Iisus Hristos și reunind primii creștini. B. universală = larga comuniune a celor care cred în Iisus Hristos; semnul umanității răscumpărate prin Hristos. B. locală = manifestare a b. universale într-un loc, garantată de episcop, prin care orice b.l. se află în comuniune cu b. universală. Primele b.l. au fost organizate, după Cincizecime de apostolii lui Hristos. 2. Ansamblul credincioșilor reuniți într-o comuniune creștină particulară. ♦ B. ortodoxă v. ortodoxie. B. catolică v. catolicism. B. protestantă v. protestantism. B. evanghelică (sau luterană) v. luteranism. B. reformată (calvină) v. calvinism. B. unitariană v. unitarism. B. anglicană v. anglicanism. B. romană unită cu Roma (greco-catolică) v. greco-catolici (uniți). B. baptistă v. baptism. B. lui Dumnezeu apostolică v. penticostal. B. armeano-gregoriană = confesiune creștină contituind b. de stat a Armeniei (301) despărțită de Patriarhia Ortodoxă de la Constantinopol (506). 3. Lăcaș de închinare public al creștinilor, în care este preamărit Dumnezeu și se săvîrșește liturghia. Vezi definitia »
GROPĂREÁSĂ, gropărese, s. f. (Rar) Soție de gropar. – Gropar + suf. -easă. Vezi definitia »
BRAȚÉTĂ s. f. (Fam.; în expr.) A merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la brațetă = a merge cu cineva (sau a lua pe cineva) de braț. – Din it. [a] bracetto (modificat după braț). Vezi definitia »
BOCĂNEÁLĂ, bocăneli, s. f. Bocănit. – Din bocăni + suf. -eală. Vezi definitia »
TOXICÓZĂ s.f. Tulburare gravă de nutriție la sugari, care se manifestă prin diaree, vomă etc. [< fr. toxicose]. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z