PARTÍȚIE s. f. 1. diviziune, separare. 2. (mat.) descompunere a unei mulțimi într-o clasă de submulțimi disjuncte două câte două și a căror reuniune formează mulțimea dată. ◊ (inform.) zonă din memoria internă alocată unei lucrări pe durata prelucării sau unor componente ale sistemului de operare. 3. (lingv. mat.) clasificare a cuvintelor după flexiune, necesară atunci când se tratează partea de vorbire, genul, clasificarea tipologică a limbilor etc. (< fr., engl. partition, lat. partitio) Vezi definitia »

HIPERTIROIDÍE s. f. boală cauzată de o hipersecreție a glandei tiroide; hipertiroidism. (< fr. hyperthyroïdie) Vezi definitia »

PREDICÁȚIE s.f. 1. (Liv.) Acțiunea de a predica; propovăduire. 2. (Log.) Atribuire a unei calități sau a unui atribut unui subiect într-o propoziție. ◊ Judecăți de predicație = judecăți care reflectă raportul dintre un obiect și o însușire a sa. [Gen. -iei. / < fr. prédication]. Vezi definitia »

stărpăríe, stărpăríi, s.f. (reg.) 1. (cu sens colectiv) oi sterpe. 2. loc îngrădit la stână folosit ca adăpost pentru oile sterpe, miei și berbeci; sterpar. Vezi definitia »

CLOVNERÍE s. f. număr de clovn; bufonerie. (< fr. clownerie) Vezi definitia »