NATÚRĂ s.f. 1. Lumea înconjurătoare în întreaga diversitate a manifestărilor și a formelor ei de mișcare; univers. ♦ Lumea organică și anorganică; mediu înconjurător. ◊ Natură moartă = grup de lucruri neînsuflețite; pictură reprezentând un asemenea grup. 2. Caracter, temperament; fire, trăsătură (fizică sau spirituală a cuiva). 3. Caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. [< lat., it. natura, fr. nature]. Vezi definitia »

TRIPSÍNĂ s. f. enzimă secretată de pancreas, sub formă de tripsinogen, care descompune proteinele în aminoacizi. (< fr. trypsine) Vezi definitia »

ACONITÍNĂ s. f. alcaloid foarte toxic extras din rădăcinile de aconit. (< fr. aconitine) Vezi definitia »

HIPOAZOTÍDĂ s. f. biozid de azot. (< fr. hypoazotide) Vezi definitia »

TRÉNĂ, trene. 1. Partea de dinapoi a unor rochii, care se târăște pe jos; coadă lungă la o rochie. ◊ Expr. A duce trena = a urmări (pe cineva) pretutindeni, a se ține scai de cineva. 2. Viteză cu care aleargă concurenții într-o cursă atletică, ciclistă etc. ◊ Expr. A duce trena = a conduce plutonul concurenților într-o cursă atletică, ciclistă etc. – Din fr. traîne. Vezi definitia »