SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Angallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță. Vezi definitia »

sărăcústă s.f. (înv. și reg.) 1. rugăciune, sărindar; slujbă de pomenire a morților făcută în sâmbetele postului Paștilor. 2. interval de 40 de zile. 3. (la pl., în forma: sorocouste) alimente care se duc la biserică, pentru a fi sfințite și date de pomană, la sfântul Toader. 4. (la pl.) popasurile în care se citesc evangheliile, pe drumul de la casa mortului până la groapă. 5. praznic, ospăț la înmormântare. Vezi definitia »

OROGENÉZĂ, orogeneze, s. f. Ansamblu de procese tectonice care se produc în zonele mobile ale scoarței terestre și care au drept rezultat formarea unui lanț muntos cutat; orogenie (1). – Din fr. orogénèse. Vezi definitia »

GENTÚȚĂ, gentuțe, s. f. Diminutiv al lui geantă¹; gentuliță. – Geantă¹ + suf. -uță. Vezi definitia »

MÍȘINĂ, mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarna; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor animale erbivore, care dispare cu vârsta prin roadere și după care se recunoaște vârsta animaluiui. [Pl. și: mișini. – Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mâșina. Vezi definitia »