ATRIBUTÍV, -Ă adj. cu funcție de atribut. ♦ propoziție ~ă = (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziție relativă. (< fr. attributif) Vezi definitia »

poșezătív, -ă, adj. (înv.; în sintagmă) pronume poșezătiv = pronume posesiv. Vezi definitia »

AMPLECTÍV, -Ă, amplectivi, -e, adj. (Bot.; despre părți ale plantei) Care îmbrățișează complet alte organe. – Din fr. amplectif. Vezi definitia »

IMPERFECTÍV, -Ă adj., s. n. (aspect al verbului) care arată că acțiunea se repetă sau este în curs de desfășurare. (< fr. imperfectif) Vezi definitia »

FRECVENTATÍV, -Ă, frecventativi, -e, adj. (Gram.; rar) Iterativ. – Din lat. frequentativus, fr. fréquentatif. Vezi definitia »