INVOCÁȚIE, invocații, s. f. Faptul de a invoca; chemare în ajutor. ♦ Spec. Chemare (cu valoare stilistică) adresată de către un poet muzei pentru a-l ajuta în realizarea creației sale artistice. ♦ Procedeu stilistic prin care oratorul sau scriitorul interpelează un personaj (de obicei istoric) absent. [Var.: invocațiúne s. f.] – Din fr. invocation, lat. invocatio, -onis. Vezi definitia »

NECTÁRIE s.f. (Bot.) Glandă vegetală, a plantelor angiosperme, care produce nectar. [Gen. -iei. / cf. fr. nectaire]. Vezi definitia »

NEUROPATOLOGÍE s. f. Ramură a neurologiei care se ocupă cu studierea bolilor sistemului nervos. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neuropathologie. Vezi definitia »

CREPITÁȚIE, crepitații, s. f. (Med.) Zgomot patologic repetat, produs de ciocnirea a două oase fracturate, de frecarea aerului când pătrunde în plămânii bolnavi etc. – Din fr. crépitation. Vezi definitia »

OTORINOLARINGOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază anatomia, fiziologia și patologia urechii, a nasului și a laringelui. – Din fr. oto-rhino-laryngologie. Vezi definitia »