Definita cuvantului opercul
OPÉRCUL s.n. Membrană osoasă care acoperă și protejează branhiile la pești. ♦ Organ care închide scoica anumitor moluște. ♦ Strat subțire care închide celulele în care se află larvele albinelor. ♦ (Bot.) Căpăcel cu care se termină capsula la mușchi. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. opercule, cf. lat. operculum].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu opercul
CARACHIÚL s.m. și n. v. caracul. Vezi definitia »
Gradul de alfabetizare într-o societate. din fr. lettrisation Vezi definitia »
CHESARIE RÎMNICEANUL (?-1780), cărturar român. Ca episcop al Rîmnicului, a sprijinit școlile și activitatea tipografică. A tradus „Mineele”, tipărind șase volume (1776-1779); în prefețele acestora a arătat obîrșia daco-romană a românilor. Vezi definitia »
LOCÚL s. m. 1. cavitate săpată în pereții mormintelor din epoca romană, în care se depunea trupul mortului. 2. (bot.) cavitate mică a unui organ (ovar, antenă); lojă (4). (< fr. locule, lat. loculus) Vezi definitia »
ful (fúluri), s. n. – Figură la jocul de pocker. Eng. full „plin”. Vezi definitia »