Definita cuvantului oratoriu
ORATÓRIU s.n. 1. Edificiu (capelă, paraclis, încăpere etc., situate de obicei în mănăstiri, biserici) rezervat reuniunilor făcute pentru rugăciuni. ◊ Ordinul Oratoriului = ordin călugăresc catolic de „buni vorbitori”, întemeiat la Roma în sec. XVI de Philippo de Neri. 2. (Muz.) Lucrare vocal-simfonică de mare întindere, scrisă pe o temă dramatică pentru cor, soliști și orchestră; (p. restr.) cantată. 3. (Rel.) Denumire a mai multor ordine și asociații religioase. [Pron. -riu. / cf. lat. oratorium, it. oratorio, fr. oratoire].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu oratoriu
arzulíu, arzulíe, arzulíi, adj. (înv. și reg.) aprins, înfocat Vezi definitia »
MICÉLIU s.n. Aparatul vegetativ al unor ciuperci, care se prezintă sub forma unui tal filamentos. [Pron. -liu. / < fr. mycélium, germ. Mycellium]. Vezi definitia »
LAMBRÍU s.n. Placaj de lemn, de marmură etc., care acoperă pereții unei încăperi. [Pron. -briu. / < fr. lambris]. Vezi definitia »
ingeníu s.m. (înv.) pătrundere a minții, agerime, perspicacitate, sagacitate, geniu. Vezi definitia »
CHERESTEGÍU, cherestegii, s. m. Negustor de cherestea; persoană care lucrează cherestea. [Var.: chiristigíu s. m.] – Din tc. keresteci. Vezi definitia »