HAIDUCÍE, haiducii, #s. f.# 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul evului mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică. 2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + #suf.# -ie. Vezi definitia »

INVÉNȚIE, invenții, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci. 2. Afirmație care susține ca adevărate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciună. 3. Căutarea și alegerea ideilor și argumentelor adecvate într-un discurs sau a ideilor și temelor corespunzătoare într-o creație artistică. 4. (Muz.; în forma invențiune) Mică piesă muzicală în stil contrapunctic, imitativ, specifică barocului. [Var.: invențiúne s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis. Vezi definitia »

XEROFAGÍE s. f. Regim de alimentație vegetariană care are la bază alimente uscate, seci. – Din fr. xérophagie. Vezi definitia »

OMOFAGÍE s. f. 1. (ant.; la greci) sacrificiu urmat de mestecarea de carne crudă. 2. hrănirea cu carne crudă. (< fr. omophagie) Vezi definitia »

SUPRAOCLÚZIE s. f. ocluzie dentară dereglată în sens vertical. (< engl. supraocclusion) Vezi definitia »