EPONÍM, -Ă I. adj. care dă numele său unui loc, unui oraș etc. II. s. m. 1. (ant.) magistrat care dădea numele său anului; primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului. 2. termen pentru desemnarea unei stațiuni arheologice unde a fost cercetată prima dată o cultură materială și care, ca urmare, a dat numele culturii. (< fr. éponyme, gr. eponymos) Vezi definitia »

MOSLÍM, moslimi, s. m. (Înv.) Mahomedan. [Var.: muslím s. m.] – Din tc. müslim. Vezi definitia »

șóim (-mi), s. m. – Pasăre răpitoare (Falco laniarius, F. peregrinus). Mag. sóly(o)m (Cihac, II, 528; Tiktin; Gáldi, Dict., 97). Nu este probabilă der. din per. šahin, cf. șah (Lokotsch 1764). – Der. șoiman, s. m. (șoim; viteaz); șoimană, s. f. (drăgaică, duh rău); șoimăni, vb. (a ciomăgi, a bate); șoimar, s. m. (crescător de șoimi, vînător cu ajutorul șoimilor); șoimesc, adj. (de șoim); șoimește, adv. (ca un șoim; rapid); șoimoaică (var. șoimoaie), s. f. (femela șoimului). Vezi definitia »

SCENONÍM s.n. (Liv.) Pseudonim luat de un actor sau de un autor dramatic, folosit numai în teatru. [< fr. scénonyme]. Vezi definitia »

seím (-muri), s. n. – Parlament în Polonia. Pol. sejm (Tiktin). Sec. XVII. Vezi definitia »