SPOLIATÓR, -OÁRE, spoliatori, -oare, s. m. și f. (Livr.) Persoană care spoliază; jefuitor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. spoliateur. Vezi definitia »

ANTEVORBITÓR, -OÁRE, antevorbitori, -oare, s. m. și f. Persoană care vorbește într-o adunare publică, considerată în raport cu cei care iau cuvântul ulterior. – Din ante- + vorbitor (după germ. Vorredner). Vezi definitia »

GRĂITÓR, -OÁRE, grăitori, -oare, adj. Care grăiește; (în special) convingător, elocvent, concludent. Dovadă grăitoare. [Pr.: gră-i-] – Grăi + suf. -tor. Vezi definitia »

ȚINTITÓR, -OÁRE, țintitori, -oare, adj. 1. Care țintește (cu o armă). 2. Fig. Care năzuiește, care are ca țel să..., care aspiră la... – Ținti + suf. -tor. Vezi definitia »

PRĂGUȘÓR, prăgușoare, s. n. 1. Diminutiv al lui prag. 2. Mic suport pe care se așază tacâmurile la masă. – Prag + suf. -ușor. Vezi definitia »