másă (mése), s. f. 1. Mobilă, pe care se mănîncă. – 2. Mîncare. – 3. Bancă, tarabă. – Mr. measă, megl. męsă. Lat. mensa (Pușcariu 1040; Candrea-Dens., 1066; REW 5497), cf. fr. moise, sp., port. mesa. – Der. măsar, s. m. (Trans., dulgher, tîmplar), cu suf. -ar; măsaniu (var. Trans. de S., măsai), s. n. (Banat, față de masă), care pare der. intern de la masă (după Pușcariu 1043, din lat. *mensalium; după Candrea, din bg. mesal); măsariță, s. f. (Trans., față de masă), de la măsar cu suf. -iță (după Pușcariu 1043 și Tiktin, din lat. mensalis); mescioară, s. f. (măsuță); mesi, vb. (a chefui, a benchetui); mesean, s. m. (invitat la masă); meselnic, s. m. (Olt., mesean); comesean, s. m. (invitat la masă). – Din rom. provine bg. masa (Capidan, Raporturile, 225), tc. masa (Miklosich, Slaw Elem. in Türk., 14; Meyer, Türk. St., I, 46). Vezi definitia »

HORCĂIÁLĂ, horcăieli, s. f. Faptul de a horcăi; zgomotul produs de cel care horcăie; horcăit, horcăitură. – Horcăi + suf. -eală. Vezi definitia »

AUTOCOMÁNDĂ s.f. Comandă automată. [Cf. fr. autocommande]. Vezi definitia »

FLÉGMĂ, flegme, s. f. 1. Mucozitate vâscoasă, purulentă, provenind din diferite părți ale aparatului respirator și eliminată prin tuse sau vomă; expectorație. 2. Fire a omului nepăsător, cu sânge rece; nepăsare, calm, indiferență, răceală. – Din fr. flegme. Vezi definitia »

EPANORTÓZĂ s.f. (Lit.) Figură de stil constând în retractarea sau reluarea a ceea ce s-a spus în același enunț în scopul corectării enunțului sau a unei noțiuni; corecție. [Cf. fr. épanorthose, gr. epanorthosis]. Vezi definitia »