chíntă (chínte), s. f. – 1. Intervalul dintre cinci note muzicale consecutive. – 2. Atac de tuse. – 3. La jocul de cărți, formație de cinci cărți consecutive de aceeași culoare. – Var. (înv.) cvintă. Lat. quinta (sec. XIX); fr. quinte. – Der. chintet, s. n., din fr. quintette; chintesență (var. greșită chintezență), s. f. din fr. quintessence, var. datorată tendinței de a pronunța ca z, s intervocalic din ss, cf. vitesse › viteză. Vezi definitia »

ANSERIFÓRMĂ, anseriforme, s.f. – V. anseriform (2) [DEX'98] Vezi definitia »

coásă (coáse), s. f. – 1. Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică cu vîrful curbat, cu coadă lungă, folosită la cosit. – 2. Cosit, cositul fînului. – 3. Cuțit de tăbăcari. – 4. Constelația Cefeu. – 5. Specie de gladiolă, Gladiolus imbricatus. – Mr., megl. coasă. Sl. kosa (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 304; Cihac, II, 65; Pascu, II, 187; Conev); cf. bg., rut., rus. kosá, sb. kosa, ngr. ϰόσα, alb. kosë. – Der. cosi, vb. (a tăia cu coasa plante; a distruge, a nimici; despre cai, a lovi, în mers, un picior de celălalt), care poate proveni și direct din sl. kositi, cf. bg. kosjă, sb., cr., rus. kositi, ngr. ϰοσίζω (mr. cusire); cosit, s. n. (tăiere a fînului); cositură, s. f. (iarbă cosită, nutreț; fîneață; cîmp de pe care s-a cosit); coseală, s. f. (rană pe care și-o face un cal); cosaș, s. m. (om care cosește; varietate de lăcustă, Locusta viridissima, Locusta cantans; specie de greiere, Gryllus ruralis); ultimele sensuri sînt explicabile prin asemănarea zgomotului produs de greiere cu cel al coasei (pentru formarea cuvîntului, cf. sb., cr. kosač, mag. koszác); cositor, s. n. (cîmp de cosit); cositor, s. m. (cosaș, om care cosește); cositoare, s. f. (coasă; secerătoare, mașină de secerat); cosa, s. f. (banc, grind de nisip), din rus. kosá „coasă” și „grind”, cuvînt puțin folosit, în Delta Dunării; cosac, s. n. (Olt., colină; pămînt, teren), din sb. kosak „fîneață”; coșaci, s. m. pl. (astragal, Astragalus onobrychis), din bg. kosat „păros”); cosalău, s. n. (fîneață), din mag. kaszáló, în Maram.; cosaștină, s. f. (Trans., fîneață), cu suf. -ștină; cosiriște, s. f. (fîneață, mînerul coasei); cosițel, s. m. (plantă, Sium latifolium). Vezi definitia »

PÚRJĂ s.f. (Tehn.) Deschidere în partea de sus a celulelor unui balast la un submarin prin care iese aerul sau apa. [< fr. purge]. Vezi definitia »

POPREÁLĂ, popreli, s. f. 1. (Înv. și reg.) Piedică, obstacol în calea unei acțiuni; poruncă sau măsură prin care se interzice ceva; oprire, interdicție, opreliște. 2. (Pop.) Reținere (provizorie) a cuiva de către o autoritate legală pe timpul unei cercetări penale; închisoare, arest (la domiciliu). ◊ Loc. vb. A pune (pe cineva) la popreală = a aresta, a ține la arest; a băga la închisoare. – Popri + suf. -eală. Vezi definitia »